Skip to main content

LEGILE LUI ZAMOLXE (Extrase din CARTEA LUI ZAMOLXE sau ÎNȚELEAPTA SCRIPTURĂ sau NOUL TESTAMENT AL DACILOR)


1. Dumnezeu este CEL CE ESTE în nemărginire şi veşnicie.
Noi oamenii I-am dat multe nume CELUI CE ESTE, după mintea
noastră. Dar EL cu adevărat nu are nume.

2. Domnul Dumnezeu îşi are ființarea în Focul Viu. Şi cu Focul
Viu Domnul zămisleşte sau pierde lumi. Dumnezeu, creatorul a tot
ce există, se află în cerul de purpură şi este Focul Viu care a
existat dintotdeauna în lumină sacră.

3. Omul a fost creat de Dumnezeu pornind de la o scânteie a
spiritului Lui. Şi scânteia a intrat în materie, s-a îmbrăcat cu
materie şi treptat a evoluat în ființe care seamănă din ce în ce mai
mult cu Dumnezeu. Ființele sunt în devenire în Dumnezeu, cresc
în conştiința de sine până când o ating pe cea a Lui Dumnezeu în
care se mistuie.
4. Domnul trăieşte în multe lumi şi atâta timp cât ESTE, EL
creează necontenit. Domnul se revelă prin creația Sa şi prin sinele
ființelor. Ființele cu putere mai mare a minții Îl cunosc mai bine
pe Dumnezeu. Existența pe care o creează mintea omului nu are
limitări întocmai ca şi cea creată de mintea Lui Dumnezeu.

5. Tot ceea ce există este creația Lui Dumnezeu. Dumnezeu este
unul şi omul să nu-şi facă dumnezei după mintea sa.

6. Pentru noi oamenii, Dumnezeu este şi Tată şi Mamă pentru că
Îl privim ca pe CEL care ne-a creat corpurile şi mințile şi sufletele.

7. Creatorii cei mai mari sunt acele ființe cu minți cereşti, căci
trezvia lor este cea care le dă puterea de a crea alături de Domnul
Dumnezeu, Foc Viu din cerul de purpură.

8. Mintea omului nu are limitări de gândire, astfel că realitatea
pe care mintea sa o creează nu are limitări. Gradul de
discernământ al omului cerne participarea sa în universul
nelimitat. Dar în viața proprie omul să-şi stabilească limitările
potrivite unui timp anume datorită urmelor trecutului lăsate în
viața sa.

9. Dumnezeu se revelă şi prin Sinele omului. Regulile de a trăi
ale omului sunt date de înțelepciunea cunoaşterii sale. Toate
ființele îşi fac regulile de a trăi pe cât pot ele să înțeleagă din
lumina Lui Dumnezeu.

10. Lumina urmează lumina, întunericul urmează întunericul. Să
urmezi lumina Domnului Zeu şi să nu iei în deşert numele Lui.

11. Ca ființe umane suntem legați cu întreaga lume prin corp,
minte şi suflet. Ne creăm o rețea de interdependențe mai mult sau
mai puțin controlate. Energiile corpului ale minții şi ale sufletului
se pot transforma una în alta.

12. Prin puterea minții totul devine posibil. Însă credința este
cea care dă putere minții omului.

13. Să simți nemărginirea din tine precum este preaplinul Lui
Dumnezeu.

14. Lumea este ceea ce crezi tu că este; gândurile tale sunt cele
care ți-au făcut viața aşa cum este.

15. Oamenii care se află în jurul tău sunt rezultatul credinței tale
în viețile lor alături de a ta.

16. Lumea existentă este rezultatul intersecției lumilor zămislite
de mințile cu puteri creatoare.

17. Gândurile tale atrag realitatea pe care o trăieşti; dacă ele sunt
pozitive atunci vor crea o realitate pozitivă, iar dacă sunt negative
aşa îți va fi şi lumea în care viețuieşti. Omul îşi schimbă viața prin
a-şi schimba modul în care gândeşte.

18. Visele îi par omului realitate şi realitatea îi pare vis. Toate
câte sunt, sunt şi vis şi realitate. Realitatea pentru tine este ceea ce
tu trăieşti, omul să fie atent la ce i se potriveşte pentru viața pe
care şi-o construieşte din gânduri statornice.

19. Puterea care uneşte este mai mare decât cea care desparte.
Cel înțelept caută armonia în oameni. Puterea ființelor vine
dinăuntrul lor.

20. Gândul înțelept, ieşit din lumina sufletului, trebuie urmat de
vorbă şi faptă pentru ca el să se împlinească.

21. Urmați lumina sufletului din voi, iar dacă o dați şi altor
oameni ea nu se împuținează, ci străluceşte şi mai tare.

22. Mintea cea ascunsă (sinele de jos), mintea cea cu care eşti
treaz (sinele de mijloc) şi mintea sufletului (sinele de sus), sunt
tărâmurile în care omul trăieşte.

23. În ACUM se află toată puterea vieții. Puterea lui ACUM
depinde de puterea conştiinței prezentului. Ființele există cu
adevărat doar într-un prezent continuu, care se schimbă clipă de
clipă. Schimbând gândul ACUM se schimbă şi realitatea
prezentului şi pasul următor către viitor.

24. Puterea omului vine întotdeauna dinăuntrul său şi tot ceea ce
creează omul este rezultatul folosirii puterii sale lăuntrice.

25. Prin manifestarea atenției (năzuinței) către trecut trăim în
trecut, pe când folosind-o spre viitor trăim în viitor; dar când
atenția are direcția către prezent, numai atunci trăim cu adevărat
realitatea.

26. Oamenii se deosebesc esențial prin puterea minții fiecăruia
dintre ei.

27. Frica paralizează puterea omului.

28. Vinovăția slăbeşte energia omului şi-i năruie viața.

29. Să nu cazi în patimi, să-ți înfrânezi pornirile cele care te
ostoiesc de vlagă.

30. Dumnezeu creează cu înțelepciune din iubire. Iubirea,
pasărea cu aripi de foc, este taina vieții.

31. A iubi înseamnă a fi în Dumnezeu şi a fi fericit, căci iubirea
este măsura fericirii şi intensitatea de a trăi.

32. Crescând în iubire, omul creşte în Dumnezeu.

33. A fi îndrăgostit înseamnă a fi în Dumnezeu.

34. Începutul înțelepciunii este iubirea de Dumnezeu, iar ruina
înȚelepciunii este frica de Dumnezeu.

35. Iertarea îl vindecă în primul rând pe cel care iartă.

36. Urmele trecutului se manifestă în prezent datorită
amestecului lor cu realitatea prezentului.

37. Puterea prezentului poate prevala asupra predestinării
trecutului. Omul cu conştiința prezentului slăbeşte sau şterge
influența trecutului manifestată prin obiceiuri şi tipare create de
minte şi menținute în memorie.

38. Omul a fost creat pentru a cunoaşte lumina divină şi prin ea
el să se ridice la cerul de purpură al Lui Dumnezeu.

39. Schimbând gândul acum se schimbă şi realitatea prezentului;
omul unde gândeşte acolo se pomeneşte.

40. Slăbind trăirea în prezent, se slăbeşte esența ființei, de aceea
pentru a întări ființa este bine să trăim în prezent.

41. Să învățăm să deosebim adevărul de iluzie. Când omul nu
mai face diferența între propriul suflet şi egoul fals atunci el îşi
făureşte iluzii şi vise nedefinite legate de cele văzute şi auzite.

42. Energia curge într-acolo unde o direcționează atenția
(năzuința) care arată calea intenției.

43. Lumea omului se creează din energia direcționată. Puterea
omului se manifestă într-acolo unde se îndreaptă năzuința minții.

44. La focul sacru se creează o realitate care trezeşte puterea
mentalului colectiv al celor care privesc focul.

45. Înainte de a acționa, omul să se adune în sine, să-şi
drămuiască puterea şi abia atunci să-şi îndrepte năzuința către ceea
ce vrea să realizeze. Şi astfel va fi ajutat de energiile corpului, ale
minții şi ale sufletului, puteri care se pot transforma una în alta.

46. Împlinirea este măsura adevărului, căci pomul după roade se
cunoaşte şi omul după fapte.

47. Lumea este ceea ce cred mințile ființelor că este. Gândurile
ființelor atrag realitatea pe care ele o trăiesc. Ființele îşi pot
schimba viața dacă îşi schimbă gândurile care sunt urmate de
fapte.

48. Dacă opiniile şi credințele tale nu dau rezultate bune şi-i fac
pe oamenii buni să sufere, renunță la ele, căci ele sunt manifestări
ale lipsei luminii din sufletul tău.

49. Faptelor sunt măsura adevărului gândurilor tale.

50. Dumnezeu dă dreptul la viață.

51. Aşa ne spune Domnul Dumnezeu: Zeii sunt puterile care
există în lume, orice întruchipare a lor nu poate ține loc acestor
puteri. ar dacă îți faci chip pictat sau cioplit, sau ceea ce crezi tu că
este asemănare cu zeii-putere, ține minte că tu nu te închini la
pictura sau chipul cioplit, sau la orice asemănare pe care o dai
acelor puteri în mintea ta, ci venerezi puterile Mele arătate
oamenilor.

52. Dumnezeu este Cel care vede prin lumina ochilor sufletului
tău, căci Dumnezeu este în timp şi în afară de timp, El este în
existență şi în afara existenței.

53. Creând în iubire, omul creşte în Dumnezeu. Iubirea este
măsura fericirii ființelor.

54. Noi oamenii suntem alcătuiți în felul nostru din frumusețe şi
nesfârşire, iar natura întreagă este marea operă a Lui Dumnezeu.

55. Întunericul este lipsa luminii. Lumina urmează lumina,
întunericul urmează întunericul. Lumina este ordine, întunericul
este dezordine.

56. Tu omule eşti templul viu al Lui Dumnezeu. Iar când îți faci
temple cu mâinile tale, ele sunt doar trepte ca tu să păşeşti către
Dumnezeu şi să aduci iubirea ta ofrandă Lui Dumnezeu cu mânile
întinse spre focul sacru.

57. Omul există cu adevărat doar într-un prezent continuu, care
se schimbă clipă de clipă. Prin conştiința trăirii în prezent se pot
şterge tiparele curgerii vieții dintr-un trecut care predispune.

58. Experiența eternității depinde de intensitatea trăirii mentale,
în clipa de acum se poate afla toată eternitatea lumii şi atunci
timpul dispare.

59. Să nu pofteşti la bunul altuia sau să-ți însuşeşti orice bun
dacă nu ți se cuvine.

60. Să vă creşteți copiii în legea strămoşească că numai aşa
neamul vostru va dăinui.

61. Iubirea zideşte şi înțelepciunea înalță.

62. Gândurile plăcerilor trăite orientează omul către făgaşul
acelor trăiri.

63. Popoarele care-şi sacralizează istoria vor dăinui mult timp.

64. Pacea lumii este punerea împreună a păcii din mințile
oamenilor.

65. Şi iertați că aşa şi Tatăl Cel din ceruri vă va ierta vouă
greşelile.

66. Averea, cea mai de preț, omul o ține în inimă în legătura lui
cu Dumnezeu, şi astfel nu i-o poate lua nimeni.

67. Robia minții se naşte din necunoaştere. Năzuieşte la a şti şi
cunoaşterea te va face liber.

68. Singurul lucru care-l poate salva cu adevărat pe om este
iubirea. În iubire se află izvorul năzuințelor celor bune.

69. Să urmezi dreptatea şi să nu mărturiseşti strâmb împotriva
nimănui.

70. Fii cumpătat în cele ce faci şi temeinic în lucrarea mâinilor
tale.

71. Drumul suferinței nu este drumul iubirii. Pe treptele
suferinței nu urci ci cobori, căci treptele acestea nu formează scări
înspre cer ci spre adâncurile întunericului.

72. Să te înfrânezi să agoniseşti lucruri care nu-ți folosesc şi să
dai lucrurile care îți prisosesc.

73. Atât lumina cât şi întunericul sunt eterne şi nemărginite în
ființarea lor. Doar lumina există cu adevărat, căci întunericul este
lipsa luminii.

74. Ridicându-te mai presus de lumină şi de întuneric, aşa vei
înțelege de pe acele înălțimi de unde a luat ființă chiar Domnul
Dumnezeu.

75. Când omul are cunoaşterea de sine, atunci va putea să vadă
lumina sufletului şi aşa se va mântui.

76. Împărăția Domnului este înlăuntrul vostru şi ea vi se face
cunoscută atunci când omul se cunoaşte pe sine însuşi.

77. Dacă Dumnezeu ar fi avut ceva de ascuns față de om nu i-ar
fi dat gândul de a cunoaşte.

78. Cunoaşterea, ca şi lumina, este de natură divină.

79. Tainele Domnului vor fi aflate doar de acei oameni care sunt
vrednici de ele.

80. Temelia pe care s-a construit veşnicia este iubirea. Din
această esență divină este creat şi omul.

81. Omul se împlineşte prin dragostea sa de Dumnezeu.

82. Ia seama că oricând vei fi la strâmtoare să chemi numele
tainic al Domnului care este ZAM. Dar numai cei care cu adevărat
caută lumina vor putea avea marea putere dată de acest nume.

83. Să nu uitați vreodată de focul sacru dacic şi de sufletele
străbunilor. Aşa inimile voastre nu vor fi cuprinse niciodată de
lanțurile robiei.

84. Să aprindeți focuri sacre pe oriunde veți fi şi aşa vă veți
păstra sănătoşi şi însănătoşi, iar duhurile întunericului s-or duce de
la voi.

85. La focul sacru se ard impuritățile care atârnă greu pe sufletul
omului. Priviți flăcările şi gândiți-vă la tot ceea ce doriți să faceți
pentru viețile voastre.

86. Uită-te la natură cum se reînnoieşte în fiecare an. Tot aşa să-
ți înnoieşti şi tu mereu ființa şi să te îmbraci cu un nou veşmânt de
viață.

87. Vitalitatea este o realitate a gradului de conştientizare a
existenței sufletului. Deşi vitalitatea este dată de suflet, ea se
exprimă şi prin minte şi prin trup.

88. Cel ce-L slujeşte pe Domnul ia din lumina Lui nesecată şi
nemărginită şi astfel va fi puternic şi înțelept.

89. Când lumina divină vă va merge direct în inimi, atunci rodul
ei este umplerea cu duhul înțelepciunii. Iar cine are duhul
înțelepciunii are totul.

90. Aduceți copiii voştri la lumina focului sacru şi acolo să-şi
țina ochii deschişi şi să-l privească. Şi aşa vor creşte să ajungă
oameni înțelepți.

91. Focul sacru este dat oamenilor ca mijloc de legătură cu zeii.

92. Aduceți-vă aminte mereu să vă bucurați la întâlnirile cu zeii
şi aşa să ştiți că lumina există în inimile voastre.

93. Şi țineți minte că ceea ce spuneți în prezența focului sacru
dacic Le spuneți zeilor, Lui Dumnezeu şi Domnazânei.

94. Iubirea vindecă.

95. Înțelepciunea este marea cale către Dumnezeu şi ea se
înfiripă prin speranță, iubire şi adevăr. Conştiința iubirii este
înțelepciunea care-l apropie pe om de Dumnezeu.


96. Din lumina din noi oamenii, ne modelăm lumea frumoasă
care ne înconjoară.

97. Acceptând zeii şi zânele, nu facem altceva decât să-i
descoperim în noi, în armoniile firii noastre.

98. Nu există legătură între zeitățile noastre şi idolatria. Noi nu
ne închinăm la idoli, ci venerăm viața.

99. Cercetează universul, privind stelele.

100. Lumea care se vede şi cea care nu se vede este rezultatul
intersecției lumilor create de toate mințile ființelor din acel spațiu.

101. Oricine poate să cadă în cursul vieții, dar cei înțelepți se pot
ridica iarăşi prin puterea minții lor.

102. Dacă tu poți crede, toate-i sunt cu putință celui care crede.

103. Ființele se deosebesc esențial prin puterea minților lor.

104. Cât priveşte îngrijirea de sine, a minții şi a trupului, trebuie
să o dăm în primul rând sufletului şi atunci şi capul şi restul
trupului deopotrivă or s-o ducă bine.

105. Preotul aflat pe Calea Lui Zamolxe trebuie să cunoască
tainele cerului şi ale pământului.

106. Fii responsabil de faptele tale.

107. Fă faptele bune cu discernământ şi vei rămâne în lumina
spiritului.

108. Omul este propriul său stăpân.

109. Frumusețea vieții tale să ți se arate pe chip.

110. Zâmbetul pe buze să-ți vină din inimă.

111. Priveşte înainte, căci acolo îți este direcția de mers.

112. Fii activ cu sufletul, cu mintea şi cu trupul. Aşa ființa îți va
dăinui în bună stare.

113. Poartă cu tine spiritul copilăriei şi întreaga viață nu te vei
simți bătrân. Bătrânețea înseamnă renunțarea la năzuințele vieții.

114. Noi, neamul dacilor, suntem fiii şi fiicele soarelui şi ai
luminii.

115. Bărbatul luminează mințile prin rațiune, căci poate gândi
profund şi vorbi minții.

116. Fericirea se trăieşte pe calea vieții nu la capătul drumului.

117. La fiecare şapte zile să te odihneşti după ce ai muncit în
celelalte zile.

118. Cel puțin o dată la şapte zile să aprinzi şi să priveşti focul
sacru, care este legătura ta cu Domnul Dumnezeu.

119. Domnul este în voi în primul rând. Pe acel Domn să-L
treziți şi atunci rugăciunea vă este împlinită.

120. Doamne Dumnezeule adu-mi soarele Tău în inimă.

121. Nu întrebați, la fiecare pas, ce aveți de făcut, căci aşa veți
face toată viaȚa numai ce vă spun alții.

122. Speranța întinereşte.

123. Să nu glorificați suferința sub nici o formă, căci suferința
omului este desprinderea sa de inima Lui Dumnezeu

124. Tradițiile străvechi ale înțelepților titani, oamenii cei blajini
din vechime, trebuie să le transmiteți urmaşilor.

125. Cerul ne face să căutăm, pământul să iubim, soarele să
trăim, luna să visăm. Aşa viața omului se împlineşte.

126. Omul echilibrat este parte din natură şi aşa va înțelege cel
mai bine ce sunt zeitățile ca puteri ale naturii.

127. Învață să-L cunoşti pe Domnul Cel Preaînaltul.

128. Când vei cunoaşte zeii atunci te vei trezi în plină conştiință
creatoare.

129. Aveți capacitatea de a fi parțial zei, adică semizei, deoarece
acolo unde există conştiință se află şi identitatea acelei conştiințe.

130. Ființele conştiente sunt conştiința zeilor.

131. Cel care ridică sabia, de sabie va muri, şi cel care oferă
sânge zeilor, de sânge va avea parte.

132. Zeii sunt intermediarii ofrandelor făcute de cei buni pentru
menținerea bineții între oameni.

133. Dumnezeu îl ajută pe cel îndrăzneț în bine.

134. Urmează-ți perseverent idealul.

135. Chemați mereu la focul sacru reîntoarcerea prin reîncarnare
a marilor suflete încărcate de ordine, armonie, adevăr, dreptate şi
iubire de oameni.

136. Religia noastră hrăneşte viața, că noi nu avem zei
plăsmuiți, ci pe cei care au menire în trăirile noastre în frăție cu
natura.

137. Zideşte-te în credință. Încrederea unui singur om mişcă
munții.

138. A trăi cu scop divin este singurul mod de a viețui cu
adevărat, de a simți din plin că eşti viu.

139. Întunericul nu există decât atunci când lumina nu se arată.
Să luați seama că întunericul sufletului nu va exista atunci când
voi vă veți cunoaşte pe voi înşivă.

140. Să lăsați lumina divină să intre în voi şi să vă transforme
viaȚa, că viața fără lumină, credință şi demnitate nu merită trăită.

141. Treptat lumea va fi curățită şi însănătoşită cu Focul Viu,
Focul Vieții, Focul Lui Zamolxe.

142. Nu uitați că natura, cu toți zeii şi zânele ei, este sacră,
îngrijind-o vă îngrijiți de voi.

143. Botezul oamenilor se face cu apă vie, foc sacru şi Duhul
Înțelepciunii care este Duhul Lui Dumnezeu.

144. Marile taine ale vieții vor fi aflate doar de către cei vrednici
de ele.

145. Ține-ți visele vii, că aşa se vor împlini. Optimismul atrage
fapta împlinită. Fapta bună face viața omului bună.

146. Credeți în puterea invocației. Deşi invocația este adresată
zeilor, scopul ei este de a armoniza sufletul, mintea şi trupul celui
care o face şi prin aceasta de a-l însănătoşi şi a-l ține sănătos pe
acel om.

147. Sunteți legați cu lumea întreagă. Sporiți-vă puterile cu
puterile lumii.

148. Armonia naturii şi înțelepciunea omului merg mână în
mână.

149. Cel mântuit este ca cel care se naşte din nou în spirit, deşi
trupul în care se găseşte sufletul lui îi este acelaşi.

150. Iubirea te poate salva de căderile cele mai grele.

151. Cei care aduc pe oameni la înțelepciune sunt purtătorii
luminii Lui Dumnezeu.

152. Duhul Lui Dumnezeu este Duhul Înțelepciunii care este
mai înalt decât Duhul Sfânt. Cine are Duhul Înțelepciunii are şi
Duhul Sfânt.

153. Nu faceți sacrificii sângeroase, nu oferiți nimic zeilor, că
zeii nu au nevoie de ofrandele voastre, ci doar de credința voastră
în bine.

154. Mintea bună coboară în inima cea luminată.

155. Rugăciunea Minții în Inimă conduce omul la renaşterea în
spirit, la transformare interioară şi la devenirea omului întru ființă
conştientă de propria-i existență.

156. Veți păstra vatra nemuririi dacilor arieni mereu aprinsă
supraveghind aprinderea focurilor sacre la altarele zeilor.

157. Primul pas către înțelepciune este să poți simți liniştea, apoi
înveți să asculți şi să ții minte lucrurile, iar pe cele bune să le
foloseşti. Numai după ce le ai pe acestea poți da din înțelepciunea
ta şi altora.

158. Nu-i copia pe alții, gaseste-ți propria ta cale pe care să
mergi plin de încredere întru împlinirea vieții.

159. De-a pururea să țineți minte că noi dacii suntem Poporul
Lui Dumnezeu.

160. Durerea apare ca să te trezească la viață, să devii mai
conştient de calea pe care să o urmezi. Acceptă această trezire şi
vei rămâne treaz.

161. Învață să trăieşti natura ta interioară şi din linişte îți va
izvorî bucuria fără un motiv anume.

162. Dacă vei urma mulțimea ajungi pierdut în mulțime.
Adevărurile se revelă doar anumitor suflete.

163. Doar Dumnezeu este adevărata realitate. Scânteia din
sufletul nostru face parte din Dumnezeu.

164. Focul sacru vine de la zei, îngerii veghetori au dat focul
sacru oamenilor şi datoria oamenilor este să-l mențină întru ținerea
vieții în armonie.

165. În prezența focului sacru, oamenii se schimbă în bine. La
focul sacru sufletele sunt purificate şi umplute treptat de un duh al
înțelepciunii.

166. Înțelepciunea neamului este zidită în vorbele de duh ale
poporului.

167. Învață din greşelile altora ca să nu ți se întâmple şi ție la
fel.

168. Caută-i pe înțelepți şi vei învăța de la ei cum să fii înțelept.

169. Cei înțelepți aleg simplitatea vieții.

170. Să păstrați cultul strămoşilor, să respingeți cultul morților.

171. Când faci bine, la alții, e mai bine ca de asta să nu ştie
nimeni, ci doar Domnul. Mila față de alții este mâna de ajutor pe
care ți-o întinzi singur pentru când vei avea vreodată nevoie. Dar
ia seama să nu dai ceva bun celui rău căci răsplata lui pentru tine
va veni din răutatea lui.

172. Pomana este bună, dar jertfa este rea.

173. Atât cele bune cât şi cele rele, ale ființei noastre întregi, se
revarsă din suflet.

174. Femeile cele bune sunt cele care te fac să uiți de orice fel
de suferință.

175. Cine vrea să fie iubit, să iubească, cine vrea să primească să
dăruiască. Aceasta este legea vieții frumoase.

176. Dacă vei părăsi iubirea vei uita şi de scopul pentru care
trăieşti.

177. Când omul iese din legea divină umblă rătăcit în întunericul
pe care-l întreține cu faptele întunericului.

178. Idolii tăi, precum icoane şi statui, sunt faceri de mâini
omeneşti şi puterea lor vine din credința ta în ei. Focul sacru este
viu şi curăță sufletul, pe când idolii doar încântă privirea.

179. Prin orice poate omul cădea în viață, numai prin iubire nu.

180. Pe tatăl şi pe mama ta să îi cinsteşti dacă ei urmează lumina
Lui Dumnezeu, iar dacă ei se află cu mintea în întuneric să fugi de
ei. Aşa iți va fi bine şi mulți ani vei trăi.

181. Ia seama că lucrurile lumii vin şi pleacă, trăinicia există
doar în sufletele oamenilor.

182. Cunoaşte-ți şi construieşte-ți arborele genealogic, pentru ca
sufletul să nu-ți rătăcească prin familii străine.

183. O iubire nerealizată este ca pierderea ființei proprii. Este ca
şi cum L-ai văzut odată pe Dumnezeu şi apoi ți s-au închis toate
căile ca să-L poți zări iarăşi.

184. Să nu ucizi pe nedrept.

185. Află omul înțelept după viața pe care o duce. Mulți pot
părea înțelepți după vorbe, dar proba înțelepciunii este viața trăită
cu înțelepciune.

186. Mergi la omul înțelept şi ia sfat bun pentru viața ta. Cel
înțelept va cunoaşte tulburarea din inima ta.

187. Să aduci lumina divină în tine şi aşa vei găsi răspunsuri la
problemele tale.

188. Legile Lui Zamolxe se nasc şi renasc din ele însele pentru
că sunt legile vieții.

189. Să luați bine aminte că Legea Domnului este viața nu
Scriptura, care oricât ar fi ea de bună nu poate să fie mai presus de
cuvântul viu. Viața în lumină este cuvântul viu al Domnului.

190. Ia seamă să asculți de bătrânii înțelepți. Domnul îi
răsplăteşte cu lumină şi ei strălucesc puternic înainte de a părăsi
viața pământească.

191. Pe toate câte cereți rugându-vă, să credeți că le-ați şi primit,
şi le veți avea.

192. În fața Lui Dumnezeu toți oamenii sunt egali. Doar felul lor
de a-L înțelege pe Dumnezeu îi desparte.

193. Păstrează-ți dreptul de a alege şi fii liber.

194. Nu-ți da pământul strămoşesc străinilor că vei ajunge străin
în glia străbună. Tu, omul Lui Zamolxe, să fii legătura între Cerul
Lui Dumnezeu şi Mama pământ.

195. Iubirea să-ți fie temelia pe care să-ți trăieşti viața care să
urmeze calea inimii şi să asculte de vocea rațiunii.

196. Femeia dă iubire inimii, căci poate intui adânc şi vorbi
sufletului.

197. Virtutea înseamnă putere.

198. Priveşte adânc înăuntrul ființei tale şi acolo vei descoperi
zeii şi tainele lumii. Iar când priveşti lumea stelelor te vei găsi pe
tine.

199. Hărnicia îți va face viață îmbelşugată şi te vei bucura de
rodul brațelor şi minții tale întru trezirea sufletului din tine.

200. Ascultă ce-ți spune natura, urmează calea armoniei naturii.

201. Bucuria simțurilor este dată de la Dumnezeu pentru
oameni. În trezirea simțurilor Îl întâlnim pe Domnul.

202. Renunță la tot ce nu-ți aduce pace şi mulțumire în viaȚa.
Calea suferinței nu duce la Dumnezeu.

203. Armonizează-ți mintea şi apoi poți pătrunde şi în tainele
inimii.

204. Marile taine se găsesc în sufletul tău şi le vei afla atunci
când sufletul ți se va trezi.

205. Viața omului este ca o grădină, dacă o îngrijeşte este
frumoasă ca florile din ea şi grădina dă rod, iar dacă nu este
îngrijită cade în paragină.

206. Spune-ți EU SUNT în prezența focului viu şi aşa poți intra
pe poarta ființării, a cunoaşterii de sine.

207. Dimineața când te trezeşti să simți lumina Lui Dumnezeu
cum intră în inima ta. Şi ziua îți va fi plină de bucurii şi vei fi
mulțumit de ceea ce vei face.

208. Calea zeilor e uşoară pentru că este calea inimii. Păşeşte cu
încredere pe ea şi te va duce la armoniile cerului de purpură.

209. Să te fereşti de cearta şi de gâlcevile oamenilor.

210. Răutatea oamenilor nu te va atinge dacă nu laşi să-ți intre în
minte gândurile lor negre.

211. Fii neclintit ca stânca atunci când întunericul altor oameni
te împresoară şi nu te lăsa ademenit de ei.

212. Multe ne sunt date fără efort în lume, soarele aduce
căldură, ploaia aduce rod, păsările cânta. Oare ce motiv avem să
nu fim fericiți în viața dată nouă de către Dumnezeu?

213. Lucrul mâinilor tale să-ți fie temeinic, ori că faci pentru
tine sau pentru oricine altcineva.

214. Ascute-ți simțurile şi aşa vei simți că trăieşti în lume.

215. Când omul îşi trezeşte memoria ancestrală dobândeşte mari
puteri.

216. Frumusețea trupului este felul în care Dumnezeu ne arată
bucuria de a trăi în trup. Frumusețea minții omului este felul în
care Domnul ne arată bucuria minții în armonie. Iar frumusețea
sufletului ne arată bucuria Lui Dumnezeu.



Comments

Popular posts from this blog

Legea de astazi 10.10.2015

Legea de astazi 10.10.2015 87. Vitalitatea este o realitate a gradului de conştientizare a existenței sufletului. Deşi vitalitatea este dată de suflet, ea se exprimă şi prin minte şi prin trup.

Legea de astazi 29.09.2015

Legea de astazi 29.09.2015 79. Tainele Domnului vor fi aflate doar de acei oameni care sunt vrednici de ele. Mesajul de astazi 29.09.2015 Astazi avem nevoie de Arhanghelul Raguel, sa ne armonizeze relatiile . Chemati-l in orice situatie: relatii de prietenie, de afaceri, de dragoste, sa va ajute in vindecarea lor, chiar daca acestea se vor destrama . Acceptati si primiti tot ceea ce vine de la el, chiar daca nu va place pe moment, veti vedea ca pe termen lung, este alegerea corecta . Binecuvantati tot ceea ce primiti si nu va ingrijorati ! Sa aveti o zi minunata !